Se pare că în ultima perioadă există tot mai multe situaţii în care se ”încearcă ” o oarecare echilibrare a conturilor. Pornind de la premisa că nimeni nu este perfect, că nimeni nu are tot ce îşi doreşte ajungem la concluzia că fiecare om ar dori să ofere ceva în schimb pentru a-şi îndeplini alte nevoi / necesităţi. Astfel, cei cu situaţii financiare precare îşi doresc să depăşească acest nivel de trai al subzistenţei, iar cei care au uitat să numere monedele este posibil să ”poftească” la sănătatea altcuiva. Problema nu este faptul că dorim să schimbăm ceva în viaţa noastră, că vrem să reducem aceste lipsuri, ci mijloacele prin care reuşim să le ”bifăm” în agenda vieţii.

Ceea ce este de-a dreptul şocant este răutatea absolută a semenilor noştri. Cum să îi putem înţelege pe oamenii care atentează la ceea ce este mai de preţ în viaţa noastră (sănătatea)?!

Medicina a avansat atât de mult pentru a descoperi noi metode de combatere a bolilor, a maladiilor umane, pentru a ne păstra înt-o formă cât mai bună până la o vârstă mai înaintată, iar alţii nu fac altceva decât să distrugă investiţia noastră de zi cu zi. Dacă acum câteva generaţii nu puteai pune un preţ pe oameni, astăzi este foarte uşor să afli acest lucru. Am ajuns să fim scanaţi precum produsele din hipermarketuri,iar la final pe bonul imprimat să vizualizăm costurile defalcate: a unui rinichi, a unei inimi s.a Cu cât un produs este mai nou cu atât mai mult atrage aţentia cumpărătorilor. Aşa este şi pe piaţa neagră în care se liciteaza cât mai mult pentru un organ tânar.

Legea 2/1998, denumită şi a Transplantului prevede clar că organizarea sau efectuarea prelevării ori transplantului de ţesuturi, în scopul obţinerii vreunui profit din vânzarea lor, constituie infracţiunea de trafic de ţesuturi sau organe umane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul cumpărării de organe umane în scopul revânzării lor.

Pentru că cei care necesită urgent transplantul unui organ este mult mai mare decât numărul donatorilor, traficanţii de organe vin în ajutorul celor care nu mai doresc să se afle pe lista de aşteptare a unui transplant. Autorii acestor ilegalităţi nu iau în calcul prea mult sau chiar deloc anii de detenţie în cazul în care sunt prinşi. Oare pentru această categorie de indivizi nu este prea aspră legea 2/1998, nu sunt conştienţi de acţiunile pe care le intreprind sau nu îi interesează decât prezentul? Dacă numărul cazurilor în care traficanţii de organe prinşi în flagrant este redus şi cu atât mai puţin sunt mediatizate aceste ştiri de maximă importanţă, ce ne rămâne de făcut? Cei filaţi în astfel de ipostaze trebuie mediatizaţi pentru a educa publicul, pentru ca oamenii să fie cât mai conştienţi de acest curent omniprezent şi de riscurile pe care le implică. La orele de anatomie am studiat cu toţii funcţiile fiecărui organ şi am putea spune că Dumnezeu nu a lăsat pe Pământ nimic întâmplător. Structura organismului uman este una bine definită, iar lipsa unui organ este o anomalie ce duce spre disfuncţionarea corpului uman. Aşadar, este absolut necesar ca înainte de a lua în calcul o astfel de opţiune (de a dona un organ) să ne informăm asupra riscurilor şi complicaţiilor ce pot apărea după un astfel de demers.

Medicii români spun că singura soluţie pentru combaterea acestui trafic ar fi introducerea acordului prezumat de donare. Conform acestuia, unei persoane aflate în moarte cerebrală i se vor dona organele, dacă aceasta nu şi-a exprimat în timpul vieţii dezacordul pentru acest lucru.

Este imposibil să dăm acceptul unui anunţ în care se face publică opţiunea unei persoane de a-şi vinde organele. Nu putem stăpâni numărul ofertanţilor, dar măcar să nu devenim părtaşi la această piaţă de desfacere.





Fii stăpân pe corpul tău!